Stereotipurile şi prejudecăţile sunt metode de categorisire a lumii din jurul nostru.
Conform definiţiei din Dicţionarul Cambridge, stereotipurile sunt „o idee fixă pe care oamenii o au despre cum este cineva sau ceva, în special despre ceva greşit”. Conform aceluiaşi dicţionar, prejudecăţile sunt „o opinie sau sentiment nedrept şi nerezonabil, format fără îndeajuns de multă gândire sau cunoaştere”. Cu alte cuvinte, stereotipurile sunt idei preconcepute, clişee în timp ce prejudecăţile sunt sentimente iraţionale de frică şi neplăcere. Pot fi înţelese ca nişte filtre de protecţie împotriva afluxului de informaţii care ne permit să judecăm oamenii fără a-i cunoaşte personal sau cunoscându-i numai superficial: ele ne limitează opinia despre realitate.
În acest sens se poate argumenta că stereotipurile şi prejudecăţile au o funcţie pozitivă, permiţându-ne să luăm repede o decizie. Deseori însă stereotipurile sunt utilizate pentru a justifica şi susţine credinţele şi valorile majorităţii populaţiei. „Comunul” este perceput ca „normal” iar lucrurile realizate de grupuri sociale distincte sau minorităţi sunt neapreciate, dacă nu se conformează acestor „norme”. Unul dintre lucrurile cele mai supărătoare în cazul stereotipurilor şi prejudecăţilor este că în mod obişnuit sunt create de cei puternici şi aplicate celor slabi, care nu pot controla modul în care sunt percepuţi de ceilalţi şi nu pot schimba aceste percepţii. În general, se spune că stereotipurile sunt adevărate. Orice aspect adevărat al stereotipurilor este găsit, acesta justifică şi consolidează stereotipurile.
Politicienii şi media deseori utilizează stereotipurile. Utilizarea sentimentelor negative sau a fricii este o metodă bună pentru a câştiga alegerile sau a se vinde ziarele. Lumea utilizează în mod obişnuit stereotipurile pentru a-şi defini şi justifica status quo-ul. Cei care suferă din cauza stereotipurilor nu sunt cei cărora li se exploatează sentimentul de frică ci cei care sunt prezentaţi într-o lumină negativă.
Sursa
STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și întrebuințată ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează datorită repetării în aceeași succesiune a condițiilor din mediul înconjurător. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
DEX
Stereotip=eticheta sociala, nu este o idee fixa.In unele societati liberale oamenii au hotarat sa faca lucruri trasnite crezand astfel ca isi vor trai viata sau pur si simplu sau nascut cu deficiente de psihic sau poate din cauza lipsei de educatie.......lucrurile trebuie cercetate mai indeaproape pentru ca unele stereotipuri nu au aparut in lume din cauza fricii ci din analize atente asupra comportamentului uman care poate fi..... uneori deviant si lipsit de sens.Asta demonstreaza capacitatea creierului de a dezvolta anumite mecanisme primitive din cauza eterogenismului ,diversitatii...etc.In viitor toti vom fi la fel deoarece orice civilizatie ajunge sa inventeze calculatoare cuantice pe care isi pot transfera constiinta si astfel diferentele dispar dar pana atunci vor exista tot felul de abateri de la regulile societatii si evolutie naturale iar oamenii se vor comporta mai ciudat decat acum.
RăspundețiȘtergere(P.S: Nu nega stereotipurile pentru ca ele ne arata realitatea asa cum este ea:plina cu psihopati,tigani,homosexuali,lesbiene,gameri,barfitori,supraolimpici....sau alte minuni ale naturii)
Sigmund Freud
Anonim are dreptate.Cum poti sa faci diferenta dintre un om care iubeste femeile si un homosexual.Simplu!!!
RăspundețiȘtergereIl etichetezi pe omul care nu iubeste femeile ca fiind homosexual si nu folosesti stereotipul din frica ci pentru a arata ca in evolutia omului sau mai bine spus in dezvoltarea creierului au aparut niste hibe, abateri,fluctuatii...etc de la regulile biologice stiute de cand lumea si pamantul(dezvoltarea ADN,mutatii,chimicale pentru ca altfel nu poti explica un comportament deviant precum cel al unui homosexual)Asa ca stereotipurile sunt ceva normal.
Anonim esti genial!!!.
RăspundețiȘtergereAvem nevoie de un om ca tine. Ne-am saturat de politica si de imbecili. Heil Anonim!!!!!
bdvhjdsbfyuverdbuyreg78y4e78gh4e78gh9gh84eihgirehbrehb9urebubnreubruebrubure9bur9ebu9ry39y38 y34 yr49 r3webu9rebu9rehbure9h784yt7548yt767ra98wvjhdsx kjb jhsdbv jkfdb vhfd jksnfdjv nsioh 89a4eyt3W98YR 98yr 83w
RăspundețiȘtergere======= ==============
+++
++++++++++++++++++
wfierh8erwhg8 94u 894u 8tu48t389rtu90wkoewkk
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Elere CFR , ELERE CFR ..........
RăspundețiȘtergereRAPID ........RAPID
Esti lesbi ???????
RăspundețiȘtergerestereotipul mai este si niste pareri comune idei pe care oamenii le-au despre unele categorii .
RăspundețiȘtergereMă-sa
RăspundețiȘtergereCum îți dai seama că un om e stereotip?se pot schimba?
RăspundețiȘtergereOmul suferă din cauza stereotipiilor,nu are cum sa fie.un stereotip .Acest om.daca este deștept va demonta stereotipurile.Am înțeles bine?
RăspundețiȘtergere